Durere

Timpul meu nu mai e liber. Cel care odata era, si pe care il pierdeam aiurea, s-a transformat in stat la biblioteca/scoala/somn. Cum cea mai mare parte a timpului o petrec la biblioteca, universul se invarte intre oamenii de acolo. Mereu aceasi, uneori altii noi, in trecere.
Vroiam sa povestesc de o experienta care m-a facut sa imi dau seama de cat de mici suntem si cum pentru o zi n-am mai fost om. Luasem o pauza de la invatat, si cand m-am intors inapoi in biblioteca, in coltul din dreapta, singur la masa, un batranel. E intr-adevar ciudat cel putin sa vezi o persoana in varsta printre studenti, ceea ce m-a facut sa rad si sa ma intreb "ce-o cauta aici?" Ma asez la masa si ma uit oarecum superior la o colega, aratand usor cu capul spre batranel. R. se uita la mine si cu voce soptita imi spune "Citeste o carte despre cancer". Am observat si eu apoi. M-am simtit atat de rau ca am judecat oarecum omul pentru ca se afla acolo, fara sa stiu ce face si care sunt motivele, nu neaparat ca trebuia sa stiu acest lucru. Toata ziua am avut un nod in stomac si de fiecare data cand ma gandeam la asta imi doream sa ies de acolo, din spatiul ala linistit, sa merg la ai mei sa-i strang in brate, sa le spun tuturor celor dragi cat de mult ii iubesc pentru ca o fac atat de rar.